Te invităm sa ne cunoaștem

Este minunat cum viața te aduce de-a lungul ei în preajma unor oameni cu care simți că ai multe în comun și în forțele cărora, puse la un loc cu ale tale, ai încredere că poți muta munții din loc.
Așa ne-am găsit și noi – Claudia, Alina, Karina și Georgiana – patru femei care, sub umbrela DeVision, visează la o lume mai bună, prin proiecte făcute cu suflet și care să contribuie la mai binele celor din jur.
Despre noi poți citi mai jos și așteptăm cu interes să te cunoaștem și pe tine. Te poți alătura echipei în calitate de voluntar, pentru că numai împreună putem face lucruri mărețe. Cu cât adunăm mai multe idei și fiecare dă o mână de ajutor, cu atât putem gândi și dezvolta programe la o scară mai mare.

Facem noi primul pas pentru a ne cunoaște și-ți spunem cine suntem:

claudia

Claudia Oprescu

Preşedinte DeVision

Sunt o persoană veselă, optimistă, căreia îi place să se implice în comunitate. Cred foarte mult în oameni și în puterea fiecăruia dintre noi de a schimba ceva.  Sunt convinsă că schimbările mici produc marile schimbări. Mi-am început cariera în presă în 2007, ca după doar doi ani să trec în PR și ulterior să activeze în CSR. Am dezvoltat și implementat de atunci numeroase campanii de comunicare și responsabilitate socială, fiind implicată, de asemenea, în promovarea a numeroase proiecte culturale, pe care le-am și inițiat.

alina

Alina Burcă

Vicepreședinte DeVision

Anul 2011 a fost unul foarte "productiv" pentru mine. Am început primul meu proiect de voluntariat pentru copiii nevăzători de la Şcoala pentru deficienţi de vedere din Bucureşti, am legat prietenii acolo, am găsit oameni minunaţi. Apoi m-am căsătorit şi am avut o nuntă de poveste organizată în totalitate de mine şi de soţul meu. A urmat cooptarea mea în Asociaţia DeVision de către Claudia şi a fost una dintre cele mai frumoase întrebări  ale anului 2011: "Vrei să faci parte dintr-o asociaţie care se va ocupa de tineri talentaţi, copii defavorizaţi, educaţie nonformală?" (Cea cu "Vrei sa fii soţia mea?" fusese pusă cu doi ani inainte :). Şi mai târziu, cum nimic nu este întâmplător când lucrezi cu copii care au nevoi, am rămas însărcinată şi a apărut Mara, cel mai frumos cadou din anul 2013. Acum? Acum sunt mămică, parte din DeVision, artist liric, organizator de evenimente, soţie, casnică, toate la un loc. Credeţi-mă, nu e lucru uşor :). Cred cu tărie, că orice pas pe care îl facem în această lume e important, că nu trebuie să salvăm lumea pentru a aduce un zâmbet pe chipul unui copil sau o alinare în inima unei mame, o emoţie puternică în sufletul unui tânăr talentat sau sentimentul de utilitate în viaţa unui senior. Cred că proiectele mici pot aduce beneficii uriaşe, ce nu se măsoară în unitaţi monetare, ci în impulsuri sufleteşti. E important să ne mişcăm, e important să acţionăm, fiecare după propriile-i forţe. Asta ii sfătuiesc pe toţi cei care doresc să ajute. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

geo

Georgiana Petcu

Director Executiv DeVision

Lucrez de 14 ani în domeniul comunicării, având o experiență relevantă în promovarea proiectelor culturale și a industriilor creative din România, precum și în generarea de conținut digital. Am fost implicată atât în proiecte implementate la nivel local, cât și internațional, ce au presupus promovarea artiștilor și designerilor din mai multe țări. Cel mai recent proiect editorial al meu este un ghid de comunicare online dedicat creatorilor, „DesignPR - How to use media and create business that helps your creative business in the long run”, ce a fost inclus în martie 2021 în biblioteca virtuală a World Crafts Council Europe.